Acasă » Vedete » Mirela Vaida este însărcinată pentru a treia oară!

Mirela Vaida este însărcinată pentru a treia oară!

De: Cancan 25/10/2018 | 08:29
Mirela Vaida este însărcinată pentru a treia oară!

Prezentatoarea emisiunii ”Totul pentru dragoste” a dat vestea cea mare: este însărcinată pentru a treia oară și toată familia ei este în culmea fericirii! 

Frumoasa prezentatoare a dat de bănuit încă de la începutul lunii, când a afișat o burtică mai proeminentă în cadrul emisiunii pe care o prezintă. Marele anunț l-a făcut însă în cadrul unui interviu.

Iată că vine şi al treilea copil, pe cale naturală, spontană, fără niciun tratament sau ajutor (…) Noi fuseserăm plecaţi într-o vacanţă în Italia doar noi doi, timp de o săptămână. Şi ne-am relaxat atât de tare, încât… s-a întâmplat. În teorie, noi ne gândeam că ar fi frumos cu trei copii, însă în practică era mai greu de realizat, pentru că şi doar ăştia doi ne storc de energie şi ne solicită la maximum. Iar când am plecat în Antalya, de data asta toţi patru, după o noapte în care n-am dormit din cauza lui Vladimir, care număra oile la nesfârşit cu glas tare, aflu această superbă veste. Şi cum număra Vladimir oile, aşa o să numărăm şi noi copiii! (râde) Cert e că, de-acum, trebuie să fim şi mai organizaţi şi cu timpul, şi cu banii. Pentru că de-acum încolo va trebui să plătim cinci bilete de avion, care ajung să coste mai mult decât vacanţa în sine. Apoi, nu ne încap trei scaune de copil într-o maşină 4×4, ne gândim deja la un minivan. Ne-am mai apucat să facem şi o casă la Snagov, care e aproape gata – o căsuţă pe pământ, lângă pădure, la aer curat, cam cum am crescut noi – numai că sus avem doar două camere pentru copii şi una matrimonială, cum facem cu spaţiul pentru al treilea copil? Sunt nişte lucruri la care nu ne-am gândit şi care acum ne dau puţin peste cap”, a declarat Mirela Vaida în exclusivitate pentru OK! Magazine.

Vaida a mărturisit în urmă cu ceva vreme că-și dorește extidnerea familiei și mai mult.

„Îmi doresc trei copii, chiar patru. Acum să vedem, dar dacă dă Dumnezeu ca din a treia oară să iasă patru, să fie gemeni şi am scăpat de doi dintr-o lovitură…Poate e greu, dar unde creşte al doilea, creşte şi al treilea, şi al patrulea. La primul e greu, la al doilea zici cine m-a pus, dar de la al treilea te relaxezi…îl mai învaţă sora la prostii… La primul îmi faceam mea culpa, nu dormeam nopţile, cum am putut eu să fac asta? Primul dacă cădea şi se lovea la buzită şi îi dădea sângele, lucru frecvent la copii, vai dar cât plângeam. Cum am putut, ce mamă sunt? Al doilea, săracul, dacă nu avea ceva grav…lucrurile astea nu poţi să le controlezi. Asta spun tuturor. Faceţi măcar doi copii că la primul eşti preocupat…la al doilea îl mai şi laşi. La al treilea sunt curioasă, dar când o să vă aflu, vă spun”, a spus Mirela Vaida pentru Libertatea.

 

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pare o glumă, dar nu e! Ce salarii oferă un hotel de 4 stele din Mamaia, cameristelor, pe perioada sezonului estival 2024
Pare o glumă, dar nu e! Ce salarii oferă un hotel de 4 stele din...
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în România! Cum a apărut pe stadion la marea petrecere a echipei
Ea e "Bombița" pe care nimeni n-o știa, dar care a devenit super vedetă în...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest tratament și vor crește într-o bucurie
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Ce s-a întâmplat cu Deea Maxer și Robert Drilea în timp ce se aflau cu copiii la Disneyland: ,,Ne-am înșelat”. Vedeta le-a dezvăluit fanilor ce a nemulțumit-o
Ce s-a întâmplat cu Deea Maxer și Robert Drilea în timp ce se aflau cu...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu ingredient te face să nu te mai poți opri din mâncat
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu...
Obiectele din camera de hotel pe care nu le poți lua după ce pleci. Mulți le consideră că li se oferă drept cadou
Obiectele din camera de hotel pe care nu le poți lua după ce pleci. Mulți...
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Măruță a ajuns de urgență la spital. Problema gravă cu care se confruntă. Mesajul dureros de pe patul de suferință
Măruță a ajuns de urgență la spital. Problema gravă cu care se confruntă. Mesajul dureros...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
Impactul alimentelor ultraprocesate asupra sănătăţii
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Mihaela Bilic, secretul sănătății. Cum este bine să consumi alimentele: crude sau preparate termic?
Mihaela Bilic, secretul sănătății. Cum este bine să consumi alimentele: crude sau preparate termic?
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Alin Oprea a izbucnit în lacrimi în momentul când a vorbit despre testamentul lăsat copiilor lui:
Alin Oprea a izbucnit în lacrimi în momentul când a vorbit despre testamentul lăsat copiilor...
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi soți în această situație gravă
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi...
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
Schimbare totală la WhatsApp. Milioane de români vor trece printr-o actualizare
×